| by Cristian Avramescu | No comments

XVision a reprezentat România la Seedstars CEE Competition 2019

La finalul lunii noiembrie 2019, XVision a fost reprezentantul României la cea mai mare competiție de start-up-uri din piețele emergente, Seedstars World – ediția regională, dedicată Comunității Economice Europene și Asiei Centrale.
Calificarea noastră la etapa desfășurată în Nur-Sultan, Kazahstan a venit după ce în septembrie am primit titlul de Best Startup Team la ediția locală Seedstars Bucharest, unde am reușit să ne adjudecăm prima poziție în fața unei concurențe de temut.
Felicităm pe această cale echipele Nummo și Oncochain, cu care am împărțit podiumul!

Oportunități
Evenimentul din Nur-Sultan a avut trei părți, primele două fiind dedicate exclusiv start-up-urilor finaliste: bootcamp – sesiuni de learning și dezvoltare, pitch-day în fața investitorilor și conferință.

Eram nerăbdători să ne întâlnim cu echipe din alte state aflate în curs de dezvoltare și să schimbăm idei, iar așteptările ne-au fost chiar depășite.
Pe durata evenimentului, am interacționat cu start-up-uri puternice și vizonare, fondate de oameni pasionați și cu multă experiență, de la care am încercat să învățăm cât mai multe într-un timp scurt, dar i cu investitori relevanți în peisajul economic extern, care s-au arătat interesați de perspectiva unei investiții în proiectul nostru.

De asemenea, am avut onoarea de a ne întâlni cu ambasadorul României în Kazahstan, E.S. Cezar Armeanu, care ne-a încurajat și chiar ne-a facilitat câteva vizite de lucru în clinici și spitale locale.
Am avut oportunitatea să observăm cum funcționează sistemul sanitar local și mai ales, să înțelegem provocările echipelor de radiologi din unitățile medicale respective.
Experiența ne-a consolidat convingerea că inteligența artificială poate și trebuie să contribuie major la condiții mai bune și mai rapide de triaj și diagnostic.
Ne simțim motivați să continuăm dezvoltarea accelerată la XVision, pentru ca într-un viitor nu prea îndepărtat să putem face diferența pentru mai multe comunități din afara granițelor.

Background
Seedstars este o competiție care își propune să conecteze start-up-uri din peste 75 de țări emergente cu mentori și investitori și să investească până la 1 milion de dolari în echipa care convinge juriul că merită premiul cel mare.
Cele 5 ediții regionale au ca țări-gazdă în acest an: Kazahstan (Nur-Sultan), Columbia (Medellin),Cambodia (Phnom Penh), Africa de Sud (Johannesburg), Maroc (Casablanca).
Din cei peste 800 de aplicanți din mai mult de 100 de țări, numai cca. 75 de start-up-uri finaliste au șansa de a se califica la etapa finală, care va avea loc în aprilie 2020 în Elveția.

Lasă un răspuns